Vaci, senatori și uraganul Isaias

Vineri, aveam în program o excursie la Georgia National Fair, în Perry, organizată de Caroline. Două ore și jumătate de drum, expoziții și concursuri de animale, mâncare tradițională de târg și un misterios Livestock Legislative Showdown. Părea o zi foarte bine organizată. Doar că vremea avea alte planuri.
Cu două zile inainte, primiserăm un mesaj de la Abigail. Furtuna tropicală Isaias se îndrepta spre coasta Golfului Mexic și exista posibilitatea să se transforme într-un uragan major. Georgia nu urma neapărat să fie lovită direct, dar ploile, vântul puternic și riscul de tornade erau suficiente cât să ne întrebăm dacă excursia mai era o idee bună.

După două ore și jumătate de drum, am ajuns la Georgia National Fair. Prima surpriză a fost parcarea: mașini cât vedeai cu ochii, rulote și remorci pentru transportul animalelor, autobuze școlare și o mulțime de oameni. Copii, familii, crescători, animale și o agitație generală care ne-a făcut să înțelegem imediat amploarea evenimentului.

Un salon de înfrumusețare pentru animale

În halele expoziționale am descoperit o lume întreagă dedicată pregătirii animalelor pentru concursuri.
Vaci de toate felurile, fiecare cu propriul ritual de înfrumusețare. Cele de lapte erau tunse cu mare atenție, astfel încât să li se evidențieze structura osoasă și conformația corpului. Cele de carne, în schimb, erau atât de pufoase și de drăgălașe, încât îți venea să le smotocești. Ceea ce, având în vedere dimensiunile lor, nu era chiar o idee practică.
Și apoi au apărut căprițele, îmbrăcate în hăinuțe colorate și cu picioarele bandajate, ca să nu se murdărească înainte de concurs. Pregătirea animalelor era luată foarte în serios. Înainte de intrarea în arenă, erau tunse, pieptănate și aranjate cu grijă, apoi curățate cu jeturi de aer, astfel încât să nu rămână nici urmă de rumeguș sau paie pe blană. Un adevărat salon de înfrumusețare, dar cu un scop cât se poate de practic: fiecare animal trebuia să arate impecabil în fața juriului.

Am urmărit puțin și prezentarea animalelor în arenă, unde tinerii le conduceau cu multă siguranță. N-am rămas până la jurizare, așa că nu știm cine a câștigat. Dar după câtă muncă am văzut în culise, am înțeles că aici concursurile de animale sunt o treabă cât se poate de serioasă.
Organizațiile 4-H și FFA, ale căror simboluri le-am întâlnit peste tot, au un rol important în educația agricolă a tinerilor americani. Și era interesant să vedem această educație pusă în practică, nu doar discutată într-o sală de curs.

Și, când credeam că am văzut cam tot ce se putea vedea la un târg de animale, am descoperit o altă surpriză. Într-un pavilion dedicat activităților educative, am observat un televizor pe care erau transmise imagini cu o vacă în timpul fătării. Inițial, am crezut că era un film educativ. Doar că vaca era chiar acolo, într-un țarc amenajat în mijlocul pavilionului, la doar câțiva pași de noi!
În jurul țarcului, familii cu copii urmăreau totul cu mare interes, în timp ce în restul pavilionului se desfășurau și alte activități educative. Pentru vizitatori părea ceva absolut firesc. Noi, în schimb, am rămas puțin nedumerite. Nu ne așteptam ca, printre toate experiențele oferite de Georgia National Fair, să asistăm și la o fătare în direct, cu public la mai puțin de un metru distanță.
Se pare că aici educația agricolă începe chiar de la naștere. La propriu.

Pauza de masă, cu distracții incluse

La prânz, am descoperit că oferta culinară a târgului era dominată de prăjeli. Corn dogs, cartofi prăjiți și tot felul de alte preparate trecute prin ulei. Nu prea aveam de unde alege, așa că ne-am mulțumit cu câte un sandwich.
Între timp, începuse să plouă, așa că ne-am refugiat într-un cort. Alina s-a instalat confortabil, hotărâtă să aștepte acolo trecerea ploii. Eu, în schimb, mi-am luat inima în dinți și am pornit să explorez zona de distracții.
Și aveam ce vedea! Carusele, instalații spectaculoase, standuri cu dulciuri în toate culorile și mere glazurate care arătau mai degrabă ca niște obiecte decorative decât ca ceva de mâncat. Peste tot, standuri pline de animale de pluș, de toate formele și dimensiunile, pe care le puteai câștiga spărgând baloane, pescuind rățuște sau încercându-ți norocul la diverse jocuri. Exact ca în filmele americane! Doar că, de data aceasta, eram chiar noi acolo.
M-am întâlnit chiar și cu mascota târgului, o creatură colorată și ciufulită care se plimba pe skateboard. O apariție suficient de neobișnuită încât să merite o fotografie.

La întoarcere, i-am adus Alinei și o specialitate pe care nu puteam să o ratăm: fried Oreos. Da, biscuiți Oreo înveliți în aluat și prăjiți în ulei. Pentru că, aparent, în America nici măcar biscuiții nu sunt scutiți de prăjeală.
I-am încercat, dar nu ne-au convins. Măcar acum știm cum sunt. Și cred că putem trăi liniștite fără să repetăm experiența.

Legislative Showdown.

După prânz, am mers la Livestock Legislative Showdown.
Numele suna suficient de oficial încât ne-am imaginat o prezentare despre legislație, reguli și poate chiar dezbateri legate de agricultură.
Surpriză!
În loc de discuții despre legi, am găsit o arenă plină de vaci, copii și senatori.
Și senatorii nu veniseră doar să privească sau să țină discursuri. Ei erau cei care țineau vacile de căpăstru și le prezentau în arenă, în timp ce copiii mergeau alături de ei.
Dincolo de surpriza noastră, evenimentul avea și o latură interesantă: reprezentanți politici, tineri și comunitatea agricolă se întâlneau într-un cadru mult mai puțin formal decât ne-am fi imaginat.
Iar concluzia cohortei? Se pare că, indiferent ce drum alegi în viață – agribusiness, horticultură, ingineria mediului, automatică sau chiar o carieră în politică – până la urmă ajungi la coada vacii!

Și uraganul?

În tot acest timp, uraganul Isaias rămânea undeva pe fundalul aventurii noastre. Mai verificam din când în când pe telefon cum evoluează situația, mai ales că avertizările meteorologice nu erau deloc liniștitoare.
La un moment dat, am dat peste o imagine care ne-a cam tăiat entuziasmul: trei uragane pe aceeași hartă! Noi ne făceam griji pentru unul singur, iar acum descopeream că mai sunt încă două. Nu știam cât de mult ne-ar putea afecta, dar imaginea nu era deloc încurajatoare. Mai ales că aveam în față două ore și jumătate de drum până acasă.
Din fericire, am ajuns acasă doar cu o ploaie fină. Am strâns umbrelele din curte, conform instrucțiunilor proprietarului, și ne-am pregătit pentru ce avea să urmeze.
Dar surpriza a venit peste noapte…
Sâmbătă dimineață, în curte ne aștepta o creangă uriașă, căzută chiar lângă masa la care obișnuiam să stăm.
Și nu era orice creangă.
Era creanga aceea pe care eu o urmăream de fiecare dată când ieșeam în curte, întrebându-mă când avea să cadă. Pentru că eram convinsă că, mai devreme sau mai târziu, o să se întâmple.
Ei bine, s-a întâmplat.
Măcar a avut bunul-simț să aștepte să intrăm în casă.

Opiniile exprimate pe acest blog ne aparțin și nu reflectă poziția oficială a Programului Fulbright, University of Georgia sau a USAMV București.

Pagini: 1 2